Floricica
Floricica
Categorie: Vinurile ATU
Subcategorie: Vinuri Albe
In stock
FLORICICA. Noul soi de struguri pentru vinuri albe Floricica a fost creat în cadrul Institutului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie a Republicii Moldova în anul 1968 prin încrucişarea soiului alb de struguri Riesling de Rhin (Germania) şi Seyv Willar 20-365 (Franţa). Autori: N. Guzun, F. Olar, M. Ţipco, V. Sandu, B. Gaina, S. David, P. Nedov şi M. Cernomoreţ. Componenţii parentali Riesling de Rhin au transmis soiului Floricica prin ereditate caractere deosebit de importante de productivitate şi capacităţi înalte de acumulare a zahărului, rezistenţă înaltă la ger; cel deal doilea component Seyv Willar 20-365 – rezistenţă înaltă la boli şi la condiţiile de iernare. Astfel, calităţile deosebite ale genitorilor au fost transmise noului soi Floricica, ca urmare soiul a obţinut şi o a doua denumire neoficială de Riesling Moldovenesc.
Vinul fin din soiul Floricica se distinge prin limpiditate cristalină, culoare pai-verzuie, aromă intensă de flori de câmp, atât în buchet, cât şi în gust. Gust cu o prospeţime plăcută, armonios, plin, cu nuanţe de flori de câmp.
Anul producerii: 2023
Volum: 0.75 L
Alcool: 13.00 %